David şi Ionatan

20 David a fugit din Naiot, din Rama, a venit la Ionatan şi l-a întrebat:

– Ce am făcut? Care este nelegiuirea mea şi cu ce am păcătuit împotriva tatălui tău de caută să-mi ia viaţa?

² Ionatan i-a răspuns:

– Nici vorbă! Nu vei muri! Tatăl meu nu face nici un lucru, nici mare, nici mic, fără să mi-l dezvăluie. Pentru ce ar ascunde tatăl meu tocmai lucrul acesta de mine? Nu poate fi adevărat.

³ Dar David a jurat din nou, zicând:

– Cu siguranţă că tatăl tău a ştiut că am găsit bunăvoinţă la tine şi s-a gândit: „Să nu ştie Ionatan lucrul acesta căci s-ar întrista.“ Însă, cu adevărat, viu este Domnul şi viu este sufletul tău că între mine şi moarte nu mai este decât un pas.

⁴ – Voi face pentru tine tot ceea ce doreşti, i-a spus Ionatan lui David.

⁵ – Iată, mâine va fi lună nouă^[a] şi ar trebui să stau la masă împreună cu regele, i-a zis David. Dă-mi voie însă să plec şi să mă ascund în câmp până în seara zilei a treia. ⁶ Dacă tatăl tău va observa lipsa mea, să-i spui: „David m-a rugat să-i dau voie să dea o fugă până la Betleem, cetatea sa, deoarece acolo va fi adusă jertfa anuală pentru tot clanul.“ ⁷ Dacă va accepta, atunci va fi pace pentru slujitorul tău. Însă dacă se va aprinde de mânie atunci să ştii că a hotărât să-mi facă rău. ⁸ În ceea ce te priveşte, arată bunătate faţă de slujitorul tău, fiindcă ai făcut cu el un legământ înaintea Domnului. Iar dacă se găseşte vreo nelegiuire în mine, omoară-mă tu însuţi! Pentru ce să mă mai aduci înaintea tatălui tău?

⁹ – Niciodată! i-a zis Ionatan. Dacă aş fi ştiut că tatăl meu a hotărât să-ţi facă rău, oare nu ţi-aş fi spus?

¹⁰ – Cine îmi va da de ştire dacă tatăl tău îţi va răspunde cu asprime? l-a întrebat David pe Ionatan.

¹¹ Ionatan i-a răspuns:

– Vino, să ieşim în câmp.

Au ieşit amândoi în câmp ¹² şi acolo Ionatan i-a spus lui David:

– Domnul, Dumnezeul lui Israel, este martor că voi iscodi pe tatăl meu mâine şi poimâine cam pe la ceasul acesta. Dacă are gânduri bune pentru tine îţi voi da de ştire. ¹³ Domnul să se poarte cu Ionatan cu toată asprimea^[b] dacă tatăl meu va dori să-ţi facă rău şi eu nu-ţi voi dezvălui lucrul acesta şi nu te voi lăsa să pleci în siguranţă. Domnul să fie cu tine aşa cum a fost şi cu tatăl meu. ¹⁴ Dacă voi mai trăi, să arăţi faţă de mine o îndurare^[c] ca cea a lui Dumnezeu, aşa încât să nu fiu ucis ¹⁵ şi să nu-ţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de familia mea, atunci când Domnul va şterge de pe faţa pământului pe fiecare din duşmanii lui David.

¹⁶ Astfel a încheiat Ionatan legământ cu familia lui David, spunând: „Domnul să ceară socoteală duşmanilor lui David!“ ¹⁷ Ionatan l-a pus pe David să-şi reînnoiască jurământul din pricina dragostei pe care o nutrea pentru el, pentru că-l iubea aşa cum îşi iubea sufletul lui. ¹⁸ Apoi i-a zis: „Mâine este lună nouă şi lipsa ta va fi observată, pentru că locul tău va fi gol. ¹⁹ Poimâine să cobori repede, să te duci la locul în care te-ai ascuns prima oară şi să aştepţi lângă stânca Ezel^[d]. ²⁰ Eu voi trage trei săgeţi spre ea ca şi când aş trage la ţintă. ²¹ Apoi voi trimite băiatul, poruncindu-i să caute săgeţile. Dacă îi voi spune: «Iată, săgeţile sunt dincoace de tine. Adu-le încoace!» atunci să vii pentru că, viu este Domnul, te afli în siguranţă. Nu este nici un pericol. ²² Dacă însă îi voi spune băiatului: «Iată, săgeţile sunt dincolo de tine», atunci să pleci pentru că Domnul te trimite. ²³ Iar cu privire la ceea ce am vorbit noi, Domnul este martor între mine şi tine pe vecie.“

²⁴ David s-a ascuns în câmp. Când a început luna nouă, regele s-a aşezat la masă să mănânce. ²⁵ Regele s-a aşezat pe locul său obişnuit, lângă perete, avându-l pe Ionatan în faţa sa^[e], iar pe Abner lângă el, în timp ce locul lui David era gol. ²⁶ Saul n-a spus nimic în acea zi, pentru că se gândea că s-a întâmplat ceva cu David. Îşi spunea: „El nu este curat, cu siguranţă nu este curat.“ ²⁷ În ziua următoare, a doua zi a lunii noi, locul lui David era tot gol. Atunci Saul l-a întrebat pe fiul său Ionatan:

– De ce nu a venit fiul lui Işai nici ieri şi nici astăzi la masă?

²⁸ Ionatan i-a răspuns:

– David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem. ²⁹ El mi-a spus: „Dă-mi voie, te rog, să merg acasă fiindcă clanul nostru aduce o jertfă în cetate, iar fratele meu mi-a poruncit să fiu acolo. Fii bun, dă-mi voie, te rog, să merg şi să-mi văd fraţii!“ De aceea nu a venit la masa regelui.

³⁰ Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a spus:

– Bastard răzvrătit^[f] ce eşti! Crezi că nu ştiu că ţi-ai ales ca prieten pe fiul lui Işai, spre ruşinea ta şi a mamei tale care te-a născut^[g]? ³¹ Atâta timp cât fiul lui Işai trăieşte pe acest pământ, nici tu şi nici regatul tău nu veţi fi în siguranţă. Trimite deci şi adu-l la mine pentru că trebuie să moară.

³² Dar Ionatan i-a răspuns tatălui său, Saul:

– Pentru ce să fie dat la moarte? Ce a făcut?

³³ Atunci Saul a aruncat suliţa spre el ca să-l lovească. Astfel, Ionatan a înţeles că tatăl său avea de gând să-l ucidă pe David. ³⁴ S-a ridicat de la masă arzând de mânie şi în acea zi, a doua a lunii noi, nu a mâncat nimic pentru că era întristat din pricina lui David, căci tatăl său l-a umilit.

³⁵ În dimineaţa următoare, Ionatan a ieşit în câmp pentru întâlnirea cu David. Împreună cu el era un băieţaş. ³⁶ El i-a spus băieţaşului: „Aleargă de găseşte săgeţile pe care le-am tras.“

Băieţaşul a alergat, iar Ionatan a tras o săgeată dincolo de el. ³⁷ Când băieţaşul a sosit la locul în care căzuse săgeata trasă de Ionatan, acesta a strigat după el:

– Nu-i aşa că săgeata e dincolo de tine?

³⁸ Ionatan a strigat după el:

– Iute! Grăbeşte-te! Nu te opri!

Băieţaşul a strâns săgeţile şi s-a întors la stăpânul său. ³⁹ Acesta nu înţelegea nimic; doar Ionatan şi David înţelegeau ce se întâmpla. ⁴⁰ Ionatan i-a dat băieţaşului armele sale, spunându-i:

– Du-te şi du-le în cetate!

⁴¹ După ce a plecat băiatul, David s-a ridicat din partea de sud a stâncii, a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat de trei ori. Apoi s-au sărutat şi au plâns împreună, dar David a plâns mai mult. ⁴² Ionatan i-a zis lui David:

– Mergi în pace! Fie cum am jurat amândoi în Numele Domnului când am zis: „Domnul să fie între mine şi tine şi între urmaşii mei şi urmaşii tăi pe vecie.“

Apoi David s-a ridicat şi a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.