Pavel, Silvanus[a] şi Timotei, către biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Cristos: har şi pace vouă[b]!

Mulţumiri pentru credinţa tesalonicenilor

Întotdeauna Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru voi toţi şi vă pomenim mereu în rugăciunile noastre, amintindu-ne înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de răbdarea voastră motivată de nădejdea în Domnul nostru Isus Cristos. Noi ştim, fraţi iubiţi de Dumnezeu, despre alegerea de care aţi avut parte[c]. Căci Evanghelia[d] noastră n-a fost adusă la voi numai prin cuvinte, ci şi cu putere, cu Duh Sfânt şi cu o siguranţă deplină, aşa cum, de altfel, ştiţi ce fel de oameni am fost printre voi, de dragul vostru. Şi voi aţi devenit imitatori ai noştri şi ai Domnului când, deşi eraţi în mare necaz, aţi primit Cuvântul cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt. Astfel, voi aţi devenit un exemplu pentru toţi credincioşii din Macedonia şi Ahaia[e]. Căci Cuvântul Domnului a răsunat nu doar în Macedonia şi Ahaia, ci credinţa voastră în Dumnezeu a ajuns să fie cunoscută peste tot, aşa că nu mai este nevoie să vorbim despre ea. Ei înşişi vorbesc despre ce fel de primire am avut parte printre voi şi cum, de la idoli, v-aţi întors la Dumnezeu, pentru a-I sluji Dumnezeului celui Viu şi Adevărat 10 şi pentru a-L aştepta din ceruri pe Fiul Lui, pe Care L-a înviat din morţi, pe Isus, Care ne scapă de mânia ce vine.

Footnotes

  1. 1 Tesaloniceni 1:1 O variantă a numelui Silas
  2. 1 Tesaloniceni 1:1 Cele mai multe mss, unele importante, adaugă: de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos
  3. 1 Tesaloniceni 1:4 Sau: de Dumnezeu, că El v-a ales
  4. 1 Tesaloniceni 1:5 Sau: Vestea Bună; peste tot în carte
  5. 1 Tesaloniceni 1:7 Provincie romană cu capitala la Corint ; şi în v. 8

Pavel, Silvan(A) şi Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har(B) şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos. Mulţumim(C) totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre; căci ne aducem aminte fără încetare(D), înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea(E) credinţei voastre, de(F) osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos! Ştim, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu, alegerea(G) voastră. În adevăr, Evanghelia(H) noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt(I) şi cu o mare îndrăzneală(J). Căci ştiţi(K) că, din dragoste pentru voi, am fost aşa printre voi. Şi voi(L) înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri cu(M) bucuria care vine de la Duhul Sfânt; aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia. În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a(N) răsunat prin(O) Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea. Căci ei înşişi istorisesc ce(P) primire ne-aţi făcut şi(Q) cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat 10 şi să(R) aşteptaţi din(S) ceruri pe Fiul Său, pe(T) care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de(U) mânia viitoare.