Reforma lui Asa

15 Azaria, fiul lui Oded, peste care era Duhul lui Dumnezeu, a ieşit în întâmpinarea lui Asa şi i-a zis: „Asa, tot Iuda şi Beniamin, ascultaţi-mă! Domnul este cu voi atunci când şi voi sunteţi cu El. Dacă-L veţi căuta, El Se va lăsa găsit de voi, dar dacă-L părăsiţi şi El vă va părăsi. Multe zile Israel a fost fără Dumnezeul adevărat, fără preot care să-l înveţe şi fără Lege. Atunci, în strâmtorarea lor, s-au întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel, L-au căutat şi El S-a lăsat găsit. În vremurile acelea, nu era pace nici la plecare nici la sosire, căci erau tulburări printre toţi locuitorii ţărilor. Un neam era zdrobit de un alt neam şi o cetate de o altă cetate, căci Dumnezeu îi tulbura cu tot felul de necazuri. Voi însă fiţi tari şi nu vă odihniţi mâinile, căci există o răsplată pentru munca voastră.“

Când a auzit aceste cuvinte şi această profeţie a lui Azaria, fiul[a] profetului Oded, Asa s-a îmbărbătat şi a îndepărtat urâciunile din toată ţara lui Iuda, a lui Beniamin şi din cetăţile pe care le cuceriseră în regiunea muntoasă a lui Efraim. El a înnoit altarul Domnului care se afla înaintea porticului de la Casa Domnului. I-a adunat pe toţi cei din Iuda şi din Beniamin, precum şi pe străinii care erau printre ei, veniţi din Efraim, din Manase şi din Simeon, căci mulţi din Israel i se alăturaseră când au văzut că Domnul, Dumnezeul lui, este cu el. 10 S-au strâns cu toţii la Ierusalim, în luna a treia a celui de-al cincisprezecelea an al domniei lui Asa. 11 În ziua aceea au jertfit Domnului din prada pe care o aduseseră – şapte sute de boi şi şapte mii de oi. 12 Ei au încheiat un legământ potrivit căruia Îl vor căuta pe Domnul, Dumnezeul strămoşilor lor, din toată inima şi din tot sufletul lor. 13 Oricine nu-L căuta pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, trebuia să fie omorât, fie că era mic sau mare, bărbat sau femeie. 14 Au făcut un jurământ Domnului cu glas tare, cu strigăte de bucurie şi în sunet de trâmbiţă şi de corn. 15 Toţi cei din Iuda s-au bucurat de jurământul acesta, căci juraseră din toată inima lor. Ei L-au căutat pe Domnul cu toată pasiunea, iar El S-a lăsat găsit de ei. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.

16 De asemenea, regele Asa n-a mai lăsat-o nici chiar pe bunica[b] sa, Maaca, să fie regină, pentru că aceasta făcuse un idol hidos al Aşerei[c]. Asa i-a tăiat idolul hidos, l-a sfărâmat şi l-a ars lângă uedul[d] Chidron. 17 Dar înălţimile nu au fost îndepărtate din Israel, deşi inima lui Asa a fost devotată Domnului în tot timpul vieţii lui. 18 El a adus în Casa lui Dumnezeu lucrurile pe care el şi tatăl său le închinaseră Domnului: argintul, aurul şi vasele. 19 Şi nu a mai avut loc nici un război până în al treizeci şi cincilea an al domniei lui Asa.[e]

Footnotes

  1. 2 Cronici 15:8 LXX, VUL, Siriacă (vezi şi v. 1); TM nu conţine: Azaria, fiul
  2. 2 Cronici 15:16 Lit.: mama
  3. 2 Cronici 15:16 Zeiţa canaanită a mării (soţia lui El, zeul suprem), adesea confundată cu Aştoret (gr.: Astarte); peste tot în carte
  4. 2 Cronici 15:16 Vale din ţinuturile aride care acumulează apele de pe versanţi în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar
  5. 2 Cronici 15:19 Probabil din prada de război pe care Abia o luase de la Ieroboam (vezi 2 Cron. 13) iar Asa de la cuşitul Zerah (2 Cron. 14:8-15).

Cuvântul lui Dumnezeu către Asa

15 Duhul(A) lui Dumnezeu a venit peste Azaria, fiul lui Oded, şi Azaria s-a dus înaintea lui Asa şi i-a zis: „Ascultaţi-mă, Asa şi tot Iuda şi Beniamin! Domnul(B) este cu voi când sunteţi cu El; dacă-L(C) căutaţi, Îl veţi găsi; iar dacă-L(D) părăsiţi, şi El vă va părăsi. Multă vreme(E) Israel a fost fără Dumnezeul cel adevărat, fără(F) preot care să înveţe pe oameni şi fără lege. Dar în mijlocul strâmtorării lor s-au întors(G) la Domnul, Dumnezeul lui Israel, L-au căutat şi L-au găsit. În vremile(H) acelea, nu era linişte pentru cei ce se duceau şi veneau, căci erau mari tulburări printre toţi locuitorii ţării; un(I) popor se bătea împotriva altui popor, o cetate împotriva altei cetăţi, pentru că Dumnezeu le tulbura cu tot felul de strâmtorări, voi dar întăriţi-vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.”

Râvna lui Asa

După ce a auzit aceste cuvinte şi prorocia lui Oded, prorocul, Asa s-a întărit şi a îndepărtat urâciunile din toată ţara lui Iuda şi Beniamin şi din cetăţile pe(J) care le luase în muntele lui Efraim şi a înnoit altarul Domnului care era înaintea pridvorului Domnului. A strâns pe tot Iuda şi Beniamin, şi pe cei din Efraim, din Manase şi din Simeon, care locuiau(K) printre ei, căci un mare număr dintre oamenii lui Israel au trecut la el când au văzut că Domnul, Dumnezeul lui, era cu el. 10 S-au adunat la Ierusalim în luna a treia a anului al cincisprezecelea al domniei lui Asa. În ziua aceasta, 11 au(L) jertfit Domnului, din prada(M) pe care o aduseseră, şapte sute de boi şi şapte mii de oi. 12 Au făcut(N) legământ să caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, din toată inima şi din tot sufletul lor, 13 şi oricine(O) nu căuta pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, trebuia(P) omorât, fie mic, fie mare, fie bărbat, fie femeie. 14 Au jurat credinţă Domnului cu glas tare, cu strigăte de bucurie şi cu sunet de trâmbiţe şi de buciume; 15 tot Iuda s-a bucurat de jurământul acesta, căci juraseră din toată inima lor, căutaseră pe Domnul de bunăvoia(Q) lor şi-L găsiseră. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur. 16 Împăratul Asa n-a lăsat nici chiar pe mamă-sa Maaca(R) să mai fie împărăteasă, pentru că făcuse un idol Astarteei. Asa i-a dărâmat idolul, pe care l-a făcut praf şi l-a ars lângă pârâul Chedron. 17 Dar înălţimile(S) tot n-au fost îndepărtate din Israel, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui. 18 A pus în Casa lui Dumnezeu lucrurile închinate Domnului de tatăl său şi de el însuşi: argint, aur şi vase. 19 N-a fost niciun război până la al treizeci şi cincilea an al domniei lui Asa.

Asa’s Reform(A)

15 The Spirit of God came on(B) Azariah son of Oded. He went out to meet Asa and said to him, “Listen to me, Asa and all Judah and Benjamin. The Lord is with you(C) when you are with him.(D) If you seek(E) him, he will be found by you, but if you forsake him, he will forsake you.(F) For a long time Israel was without the true God, without a priest to teach(G) and without the law.(H) But in their distress they turned to the Lord, the God of Israel, and sought him,(I) and he was found by them. In those days it was not safe to travel about,(J) for all the inhabitants of the lands were in great turmoil. One nation was being crushed by another and one city by another,(K) because God was troubling them with every kind of distress. But as for you, be strong(L) and do not give up, for your work will be rewarded.”(M)

When Asa heard these words and the prophecy of Azariah son of[a] Oded the prophet, he took courage. He removed the detestable idols(N) from the whole land of Judah and Benjamin and from the towns he had captured(O) in the hills of Ephraim. He repaired the altar(P) of the Lord that was in front of the portico of the Lord’s temple.

Then he assembled all Judah and Benjamin and the people from Ephraim, Manasseh and Simeon who had settled among them, for large numbers(Q) had come over to him from Israel when they saw that the Lord his God was with him.

10 They assembled at Jerusalem in the third month(R) of the fifteenth year of Asa’s reign. 11 At that time they sacrificed to the Lord seven hundred head of cattle and seven thousand sheep and goats from the plunder(S) they had brought back. 12 They entered into a covenant(T) to seek the Lord,(U) the God of their ancestors, with all their heart and soul. 13 All who would not seek the Lord, the God of Israel, were to be put to death,(V) whether small or great, man or woman. 14 They took an oath to the Lord with loud acclamation, with shouting and with trumpets and horns. 15 All Judah rejoiced about the oath because they had sworn it wholeheartedly. They sought God(W) eagerly, and he was found by them. So the Lord gave them rest(X) on every side.

16 King Asa also deposed his grandmother Maakah(Y) from her position as queen mother,(Z) because she had made a repulsive image for the worship of Asherah.(AA) Asa cut it down, broke it up and burned it in the Kidron Valley.(AB) 17 Although he did not remove the high places from Israel, Asa’s heart was fully committed to the Lord all his life. 18 He brought into the temple of God the silver and gold and the articles that he and his father had dedicated.(AC)

19 There was no more war until the thirty-fifth year of Asa’s reign.

Footnotes

  1. 2 Chronicles 15:8 Vulgate and Syriac (see also Septuagint and verse 1); Hebrew does not have Azariah son of.