Aşadar, tu, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Cristos Isus! Ceea ce ai auzit de la mine, înaintea multor martori, încredinţează unor oameni de încredere, care să fie în stare să-i înveţe pe alţii! Ia parte la suferinţă împreună cu mine, ca un bun soldat al lui Cristos Isus! Nici un soldat nu se implică în treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.

Dacă cineva concurează ca atlet, nu este încununat, dacă nu concurează după reguli.

Fermierul care a trudit din greu trebuie să aibă primul parte din roade. Înţelege ce-ţi spun! Domnul îţi va da pricepere în toate.

Aminteşte-ţi de Isus Cristos, din sămânţa[a] lui David, Care a înviat din morţi, potrivit cu Evanghelia mea, pentru care eu sufăr până acolo încât sunt legat ca un răufăcător. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. 10 Astfel, eu rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să obţină mântuirea care este în Cristos Isus, împreună cu slava veşnică. 11 Acest cuvânt este vrednic de încredere:

„Căci dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.
12 Dacă răbdăm, vom şi domni împreună cu El.
    Dacă ne lepădăm de El, şi El se va lepăda de noi.
13 Dacă suntem necredincioşi, El rămâne credincios,
    pentru că nu Se poate nega pe Sine.“

Un lucrător după voia lui Dumnezeu

14 Aminteşte-le aceste lucruri! Roagă-i solemn, înaintea lui Dumnezeu, să nu se certe cu privire la cuvinte, pentru că aceasta nu este de nici un folos, ci mai degrabă îi ruinează pe cei ce ascultă. 15 Străduieşte-te să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie ruşine, care explică corect Cuvântul adevărului. 16 Evită vorbăriile goale şi lumeşti, căci cei care se ţin de ele vor înainta tot mai mult spre lipsa de evlavie, 17 iar cuvântul lor se va împrăştia precum cangrena. Dintre aceştia sunt şi Imeneu, şi Filet, 18 care s-au rătăcit în ce priveşte adevărul, spunând că învierea a avut deja loc şi răsturnând astfel credinţa multora. 19 Cu toate acestea, temelia solidă a lui Dumnezeu rămâne fermă, având sigiliul aceasta: „Domnul îi cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui“[b] şi „Oricine rosteşte Numele Domnului trebuie să se îndepărteze de nedreptate.“

20 Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut, unele pentru o întrebuinţare de cinste, altele pentru o întrebuinţare de ocară. 21 Aşadar, dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit şi folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună. 22 Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată! 23 Evită disputele nebuneşti şi prosteşti, ştiind că ele dau naştere la certuri! 24 Şi robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toţi, capabil să dea învăţătură, să fie îngăduitor şi 25 să-i corecteze cu blândeţe pe cei ce se împotrivesc, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoaşterea adevărului, 26 să-şi vină în fire şi să scape din capcana diavolului[c], în care au fost capturaţi ca să-i facă voia.

Footnotes

  1. 2 Timotei 2:8 Termenul grecesc pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând, prin exegeza sa, că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos
  2. 2 Timotei 2:19 Pavel citează din LXX, Num. 16:5
  3. 2 Timotei 2:26 Gr.: diabolos, care înseamnă bârfitor, defăimător, calomniator

Tu dar, copilul(A) meu, întăreşte-te(B) în harul care este în Hristos Isus. Şi(C) ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează(D) la oameni de încredere, care să fie în stare(E) să înveţe şi pe alţii. Suferă(F) împreună cu mine, ca(G) un bun ostaş al lui Hristos. Niciun(H) ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. Şi(I) cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. Plugarul(J) trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele. Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile. Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos din(K) sămânţa lui David, înviat(L) din morţi, după(M) Evanghelia mea, pentru(N) care sufăr până(O) acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar(P) Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. 10 De aceea rabd totul(Q) pentru cei aleşi, pentru ca(R) şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. 11 Adevărat(S) este cuvântul acesta: Dacă(T) am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. 12 Dacă(U) răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă(V) ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. 13 Dacă(W) suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se(X) poate tăgădui singur. 14 Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte(Y) înaintea lui Dumnezeu să(Z) se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. 15 Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. 16 Fereşte-te de(AA) vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. 17 Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu(AB) şi Filet, 18 care s-au abătut de la(AC) adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora. 19 Totuşi temelia(AD) tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte(AE) pe cei ce sunt ai Lui” şi „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” 20 Într-o(AF) casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pământ. Unele(AG) sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele, pentru o întrebuinţare de ocară. 21 Deci(AH), dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic(AI) pentru orice lucrare bună. 22 Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte(AJ) neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă(AK) pe Domnul dintr-o(AL) inimă curată. 23 Fereşte-te de întrebările(AM) nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. 24 Şi robul(AN) Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi(AO), în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, 25 să îndrepte cu(AP) blândeţe pe potrivnici, în nădejdea(AQ) că Dumnezeu le va da pocăinţa ca să ajungă(AR) la cunoştinţa adevărului, 26 şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din(AS) cursa Diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.