Învăţătorii falşi şi nimicirea lor

Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii[a] distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică. Mulţi îi vor urma în depravările lor; din cauza lor calea adevărului va fi batjocorită. În lăcomia lor, vor încerca să profite de voi prin cuvântări născocite. Dar condamnarea lor, dată cu mult timp în urmă, nu stă degeaba, iar distrugerea lor nu dormitează.

Căci dacă nu i-a cruţat Dumnezeu pe îngeri atunci când au păcătuit, ci i-a aruncat în Tartar[b] şi i-a lăsat în lanţurile beznei[c], unde sunt ţinuţi până la judecată, dacă n-a cruţat El lumea din vechime, ci a adus potopul peste lumea celor neevlavioşi, însă l-a păzit pe Noe – un predicator al dreptăţii – împreună cu alţi şapte, dacă a condamnat El cetăţile Sodoma şi Gomora la distrugere, transformându-le în cenuşă şi făcându-le astfel un exemplu cu privire la ce urmează pentru cei neevlavioşi, însă l-a scăpat pe Lot, un om drept, care era necăjit de felul de viaţă depravat al celor nelegiuiţi (căci omul acesta drept, în timp ce trăia în mijlocul lor, era chinuit zi de zi în sufletul său drept de faptele nelegiuite pe care le vedea şi auzea), înseamnă că Domnul ştie cum să-i scape pe cei evlavioşi din încercare şi cum să-i ţină pe cei nedrepţi sub pedeapsă, până în[d] ziua judecăţii, 10 mai ales pe cei ce umblă după pofta stricată a firii[e] şi dispreţuiesc autoritatea.

Ei sunt îndrăzneţi, aroganţi şi nu se tem să-i batjocorească pe cei glorioşi, 11 pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc în prezenţa[f] Domnului vreo condamnare batjocoritoare împotriva acestora. 12 Însă aceşti oameni, ca nişte vieţuitoare fără raţiune, care au doar instinctul, născute să fie prinse şi ucise, batjocoresc ceea ce nu cunosc, şi, prin urmare, vor fi nimiciţi în însăşi depravarea lor, 13 suferind astfel răsplata pentru nelegiuirea lor. Considerând ca fiind o plăcere să trăiască în chef în timpul zilei, ei sunt ca nişte pete şi defecte. Astfel, ei chefuiesc dedându-se la plăceri înşelătoare atunci când se ospătează împreună cu voi[g]. 14 Au ochii plini de adulter, sunt nesătuli în ce priveşte păcatul, momesc sufletele nestatornice, inima le este deprinsă la lăcomie, sunt nişte copii blestemaţi; 15 au părăsit calea cea dreaptă şi s-au rătăcit urmând calea lui Balaam, fiul lui Beor, care a iubit răsplata nedreptăţii. 16 Dar a fost mustrat pentru fărădelegea lui: o măgăriţă necuvântătoare i-a vorbit cu glas omenesc şi a împiedicat nebunia profetului.

17 Ei sunt nişte izvoare secate, nişte ceţuri alungate de furtună. Pentru ei a fost păstrat întunericul beznă. 18 Căci ei rostesc lăudăroşenii deşarte şi îi momesc cu poftele depravate ale firii pe cei ce tocmai au scăpat dintre cei ce trăiesc în rătăcire. 19 Le promit libertatea în timp ce ei înşişi sunt sclavi ai depravării. Căci fiecare este înrobit de ceea ce este învins. 20 Dacă, după ce au scăpat de murdăriile lumii prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos, se încurcă din nou în ele şi sunt învinşi, starea lor din urmă devine mai rea decât cea dintâi. 21 Era mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le-a fost încredinţată. 22 Ceea ce li s-a întâmplat lor arată că este adevărat proverbul care spune:

„Câinele se întoarce la voma lui.“[h]

şi

„Scroafa, după ce este spălată, se tăvăleşte iarăşi în noroi.“

Footnotes

  1. 2 Petru 2:1 Sau: opinii
  2. 2 Petru 2:4 Gr.: Tartarus, termen folosit pentru a indica Iadul; este sinonim cu Ghe(h)ena, locul pedepsei finale
  3. 2 Petru 2:4 Unele mss conţin: în gropi întunecate
  4. 2 Petru 2:9 Sau: pentru pedeapsă, în ziua judecăţii
  5. 2 Petru 2:10 Lit.: a cărnii; şi în v. 18
  6. 2 Petru 2:11 Unele mss conţin: din partea
  7. 2 Petru 2:13 Unele mss conţin: ei chefuiesc la mesele lor de dragoste
  8. 2 Petru 2:22 Vezi Prov. 26:11