Ispăşire pentru crimele ai căror făptaşi nu sunt cunoscuţi

21 Dacă în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire vei găsi pe câmp un om ucis şi nu ştii cine l-a omorât, cei din sfatul bătrânilor şi judecătorii să vină şi să măsoare distanţa de la omul ucis până la cetăţile cele mai apropiate. Sfatul bătrânilor din cetatea cea mai apropiată de cel ucis să ia o juncană, care n-a fost pusă la muncă niciodată sau care n-a tras la jug, să o ducă lângă o apă curgătoare unde nu se ară, nici nu se seamănă şi să-i frângă gâtul. Preoţii leviţi să se apropie, pentru că pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul vostru, ca să-I slujească, să binecuvânteze în Numele Lui şi să decidă cu privire la orice ceartă şi la orice rănire. Atunci toţi cei din sfatul bătrânilor cetăţii celei mai apropiate de cel ucis, să se spele pe mâini în apă, deasupra juncanei căreia i-au frânt gâtul şi să declare: «Mâinile noastre nu au vărsat sângele acesta şi ochii noştri nu l-au văzut vărsându-se! Doamne, primeşte această ispăşire pentru poporul Tău, Israel, pe care Tu l-ai răscumpărat şi nu face vinovat poporul Israel de sângele unui om nevinovat.» Şi se va face ispăşire pentru ei din cauza sângelui vărsat. Aşa va trebui să îndepărtaţi de la voi vina pentru sângele nevinovat care este în mijlocul vostru, de vreme ce aţi făcut ce este drept în ochii Domnului.

Reglementări privind relaţiile familiale

10 Când vei merge la război împotriva duşmanilor tăi şi Domnul, Dumnezeul tău, ţi-i va da în mână şi vei lua prizonieri, 11 dacă printre ei vei vedea o femeie frumoasă şi te vei îndrăgosti de ea, vei putea s-o iei de soţie. 12 S-o aduci în familia ta. Să se radă pe cap, să-şi taie unghiile, 13 să-şi schimbe haina pe care o purta când a fost luată captivă, să nu iasă din casă şi să plângă pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea să intri la ea[a]; tu să-i fii soţ, iar ea să-ţi fie soţie. 14 Dacă nu-ţi va mai plăcea, să o laşi să plece unde doreşte. Nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea ca şi cu o sclavă, pentru că ai dezonorat-o.

15 Dacă un om are două soţii şi pe una o iubeşte, iar pe cealaltă nu o mai iubeşte şi are copii de la amândouă, dacă întâiul născut este de la soţia pe care nu o iubeşte, 16 în ziua când va împărţi moştenirea între fiii lui, nu va putea da dreptul de întâi născut fiului celei pe care o iubeşte în defavoarea întâiului născut care este fiul soţiei pe care nu o iubeşte. 17 Să recunoască dreptul de întâi născut pentru fiul soţiei pe care nu o iubeşte şi să-i dea o parte dublă din toată averea lui. Din moment ce el este primul rod al puterii lui, lui i se cuvine dreptul de întâi născut.

18 Dacă un om are un fiu neascultător şi răzvrătit, care nu ascultă de tatăl şi de mama lui şi nu ascultă nici după ce l-au disciplinat, 19 părinţii să-l ducă înaintea celor din sfatul bătrânilor, la poarta cetăţii 20 şi să le spună: «Acest fiu al nostru este neascultător şi răzvrătit! Nu ascultă de noi şi este un risipitor şi un beţiv.» 21 Atunci toţi oamenii din cetatea lui să-l omoare cu pietre. Să nimiciţi astfel răul din mijlocul vostru. Toţi israeliţii vor auzi şi se vor teme.

Diferite reglementări

22 Dacă un om care a săvârşit un păcat vrednic de moarte, a fost omorât şi l-aţi spânzurat[b] de un copac, 23 să nu-i rămână trupul atârnat de lemn întreaga noapte, ci să-l îngropaţi în aceeaşi zi, pentru că cel atârnat de lemn este blestemat de Dumnezeu. Să nu pângăriţi pământul pe care Domnul, Dumnezeul vostru, vi l-a dat ca moştenire.

Footnotes

  1. Deuteronom 21:13 Eufemism cu sensul de a avea relaţii sexuale
  2. Deuteronom 21:22 Sau: l-aţi tras în ţeapă, mod de expunere a trupurilor celor executaţi.

Omorurile ai căror făptuitori sunt necunoscuţi

21 Dacă, în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău, se găseşte întins în mijlocul unui câmp un om ucis, fără să se ştie cine l-a lovit, bătrânii şi judecătorii tăi să se ducă să măsoare depărtarea de la trupul mort până în cetăţile de primprejur. Când se va hotărî cetatea cea mai apropiată de trupul mort, bătrânii din cetatea aceea să ia o viţea care să nu fi fost pusă la muncă şi care să nu fi tras la jug. Să ducă viţeaua aceea într-o vale cu apă care nu seacă niciodată şi unde nu se ară, nici nu se seamănă şi, acolo, să taie capul viţelei în vale. Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi, căci pe ei(A) i-a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să-I slujească şi să binecuvânteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască(B) în orice ceartă şi în orice rănire. Toţi bătrânii din cetatea aceea cea mai apropiată de trupul mort să-şi spele(C) mâinile pe viţeaua căreia i-au tăiat capul în vale. Şi, luând cuvântul, să zică: ‘Mâinile noastre n-au vărsat sângele acesta şi ochii noştri nu l-au văzut vărsându-se. Iartă, Doamne, pe poporul Tău Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu(D) pune sângele nevinovat în socoteala poporului Tău Israel.’ Şi sângele acela nu-i va fi pus în socoteală. Astfel trebuie să cureţi(E) din mijlocul tău sângele nevinovat, făcând ce este plăcut înaintea Domnului.

Prinşii de război. Drepturile întâilor născuţi

10 Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, dacă Domnul îi dă în mâinile tale, şi vei lua prinşi din ei, 11 poate că printre cei prinşi vei vedea o femeie frumoasă şi vei dori s-o iei de nevastă. 12 Atunci s-o aduci înăuntrul casei tale. Ea să-şi radă capul şi să-şi taie unghiile, 13 să-şi lepede hainele pe care le purta când a fost prinsă, să locuiască în casa ta şi să plângă(F) pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea, să te duci la ea, să-i fii bărbat şi ea să-ţi fie nevastă. 14 Dacă nu-ţi va mai place, s-o laşi să plece unde va voi, dar nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea ca şi cu o roabă, pentru că ai înjosit-o(G). 15 Dacă un om care are două neveste iubeşte pe una şi nu iubeşte(H) pe cealaltă şi dacă are copii cu ele, din care întâiul născut este de la nevasta pe care n-o iubeşte, 16 când îşi(I) va împărţi averile între fiii lui, nu va putea face întâi născut pe fiul aceleia pe care o iubeşte, în locul fiului aceleia pe care n-o iubeşte şi care este întâiul născut. 17 Ci să recunoască de întâi născut pe fiul aceleia pe care n-o iubeşte şi să-i dea o parte îndoită(J) din averea lui, căci fiul acesta este cel dintâi rod(K) al puterii lui şi lui i se cuvine dreptul(L) de întâi născut.

Fiii neascultători

18 Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, 19 tatăl şi mama să-l ia şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte. 20 Să spună bătrânilor cetăţii lui: ‘Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru şi este lacom şi beţiv.’ 21 Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre şi să moară. Astfel să cureţi(M) răul din mijlocul tău, pentru ca(N) tot Israelul s-audă şi să se teamă.

Despre cei spânzuraţi

22 Dacă se va omorî un om care a săvârşit o nelegiuire vrednică de pedeapsa(O) cu moartea şi l-ai spânzurat de un lemn, 23 trupul lui(P) mort să nu stea noaptea pe lemn, ci să-l îngropi în aceeaşi zi, căci cel spânzurat(Q) este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci(R) ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău.

Atonement for an Unsolved Murder

21 If someone is found slain, lying in a field in the land the Lord your God is giving you to possess, and it is not known who the killer was,(A) your elders and judges shall go out and measure the distance from the body to the neighboring towns. Then the elders of the town nearest the body shall take a heifer that has never been worked and has never worn a yoke(B) and lead it down to a valley that has not been plowed or planted and where there is a flowing stream. There in the valley they are to break the heifer’s neck. The Levitical priests shall step forward, for the Lord your God has chosen them to minister and to pronounce blessings(C) in the name of the Lord and to decide all cases of dispute and assault.(D) Then all the elders of the town nearest the body shall wash their hands(E) over the heifer whose neck was broken in the valley, and they shall declare: “Our hands did not shed this blood, nor did our eyes see it done. Accept this atonement for your people Israel, whom you have redeemed, Lord, and do not hold your people guilty of the blood of an innocent person.” Then the bloodshed will be atoned for,(F) and you will have purged(G) from yourselves the guilt of shedding innocent blood, since you have done what is right in the eyes of the Lord.

Marrying a Captive Woman

10 When you go to war against your enemies and the Lord your God delivers them into your hands(H) and you take captives,(I) 11 if you notice among the captives a beautiful(J) woman and are attracted to her,(K) you may take her as your wife. 12 Bring her into your home and have her shave her head,(L) trim her nails 13 and put aside the clothes she was wearing when captured. After she has lived in your house and mourned her father and mother for a full month,(M) then you may go to her and be her husband and she shall be your wife. 14 If you are not pleased with her, let her go wherever she wishes. You must not sell her or treat her as a slave, since you have dishonored her.(N)

The Right of the Firstborn

15 If a man has two wives,(O) and he loves one but not the other, and both bear him sons but the firstborn is the son of the wife he does not love,(P) 16 when he wills his property to his sons, he must not give the rights of the firstborn to the son of the wife he loves in preference to his actual firstborn, the son of the wife he does not love.(Q) 17 He must acknowledge the son of his unloved wife as the firstborn by giving him a double(R) share of all he has. That son is the first sign of his father’s strength.(S) The right of the firstborn belongs to him.(T)

A Rebellious Son

18 If someone has a stubborn and rebellious(U) son(V) who does not obey his father and mother(W) and will not listen to them when they discipline him, 19 his father and mother shall take hold of him and bring him to the elders at the gate of his town. 20 They shall say to the elders, “This son of ours is stubborn and rebellious. He will not obey us. He is a glutton and a drunkard.” 21 Then all the men of his town are to stone him to death.(X) You must purge the evil(Y) from among you. All Israel will hear of it and be afraid.(Z)

Various Laws

22 If someone guilty of a capital offense(AA) is put to death and their body is exposed on a pole, 23 you must not leave the body hanging on the pole overnight.(AB) Be sure to bury(AC) it that same day, because anyone who is hung on a pole is under God’s curse.(AD) You must not desecrate(AE) the land the Lord your God is giving you as an inheritance.