Deşertăciunea plăcerilor

„Am zis atunci inimii mele:

«Voi încerca veselia,
    să văd dacă este bună!»
        Dar iată că şi aceasta este deşertăciune!
Am zis despre râs: «Este o nebunie!»,
    iar despre veselie – «Ce folos are?»

Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înţelepciune – şi să îmbrăţişez astfel nebunia, până voi înţelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puţinele zile ale vieţii lor.

Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case şi mi-am sădit vii, mi-am amenajat grădini şi parcuri şi am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulţimea pomilor ce au răsărit. Mi-am cumpărat sclavi şi sclave şi am avut sclavi născuţi în casă; am avut turme – vite şi oi – am avut mai multe dobitoace decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine la Ierusalim. Mi-am strâns argint şi aur, bogăţii împărăteşti şi provincii; mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi mi-am luat ceea ce le place cel mai mult bărbaţilor, şi anume una sau mai multe femei[a]. M-am îmbogăţit şi am sporit în avuţie mai mult decât predecesorii mei de la Ierusalim şi, cu toate acestea, mi-am păstrat şi înţelepciunea.

10 Nu am refuzat nimic din ceea ce mi-au cerut ochii
    şi nu mi-am oprit inima de la nici o bucurie,
căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea
    şi aceasta mi-a fost partea din toată truda mea.
11 Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
    şi la toată truda cu care le făcusem,
am înţeles că totul este numai deşertăciune şi goană după vânt
    şi că nu există nici un câştig sub soare.

Deşertăciunea înţelepciunii şi a prostiei

12 Am cântărit apoi înţelepciunea,
    nebunia şi prostia.
Ce poate să facă urmaşul împăratului
    decât tot ceea ce s-a făcut şi mai înainte?
13 Am înţeles că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât prostia,
    cu cât lumina este mai de folos decât întunericul.
14 Înţeleptul ştie să-şi folosească ochii,
    dar prostul umblă în întuneric.
Am înţeles însă
    că pe amândoi îi paşte aceeaşi soartă.

15 Atunci mi-am zis în sinea mea:
    «Dacă şi pe mine mă paşte soarta prostului,
        atunci pentru ce am fost eu mai înţelept?»
Şi am continuat în inima mea:
    «Şi aceasta este o deşertăciune!»
16 Căci pomenirea înţeleptului
    nu este mai veşnică decât a prostului;
în zilele următoare deja totul este dat uitării;
    la fel cum moare înţeleptul, tot aşa moare şi prostul.
17 Am ajuns astfel să urăsc viaţa,
    pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare,
        căci totul este deşertăciune şi goană după vânt!

Deşertăciunea ostenelii

18 Mi-am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus-o sub soare şi pe care o las omului care vine după mine. 19 Cine ştie dacă va fi înţelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus-o şi am administrat-o cu înţelepciune sub soare ... Şi aceasta este deşertăciune! 20 M-am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din pricina ostenelii mele pe care am depus-o sub soare, 21 căci unii oameni lucrează cu înţelepciune, cu pricepere şi cu îndemânare ca apoi să îşi lase partea lor unui om care nu s-a trudit. Dar şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău! 22 Căci ce folos are omul din toată munca lui şi din toată osteneala pe care sufletul său a depus-o sub soare? 23 În toate zilele lui are parte numai de necazuri, iar îndeletnicirea sa zilnică este doar mâhnirea. Nici chiar noaptea nu i se odihneşte sufletul! Şi aceasta este o deşertăciune!

24 Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea şi să-şi sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înţeles că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu, 25 căci cine poate mânca şi cine se poate bucura fără El? 26 Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înţelepciune, pricepere şi bucurie, dar celui păcătos îi dă slujba să adune şi să strângă, pentru ca apoi să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt!“

Footnotes

  1. Eclesiastul 2:8 Sensul expresiei în ebraică este nesigur; sau: concubine, fiind vorba despre un harem; LXX, Siriacă: un paharnic şi femei-paharnic

Am zis(A) inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie şi gustă fericirea”. Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune. Am zis(B) râsului: „Eşti o nebunie!” şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?”. Am hotărât(C) în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunie, până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor. Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, mi-am făcut grădini şi livezi de pomi şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori. Mi-am făcut iazuri ca să ud dumbrava unde cresc copacii. Am cumpărat robi şi roabe şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. Mi-am strâns(D) argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei. Am ajuns(E) mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. 10 Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta(F) mi-a fost partea din toată osteneala mea. 11 Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune(G) şi goană după vânt şi că nu este nimic trainic sub soare. 12 Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie şi nebunie(H). – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut şi mai înainte. – 13 Şi am văzut că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul. 14 Înţeleptul(I) îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că şi unul, şi altul au aceeaşi(J) soartă. 15 Şi am zis în inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?” Şi am zis în inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.” 16 Căci pomenirea înţeleptului nu este mai veşnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare, totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul! 17 Atunci am urât viaţa, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt. 18 Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las(K) omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. 19 Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuşi el va fi stăpân pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă şi înţelepciune sub soare. Şi aceasta este o deşertăciune. 20 Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. 21 Căci este câte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbândă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău. 22 Căci(L), drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte sub soare? 23 Toate zilele lui sunt pline de durere(M), şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune. 24 Nu(N) este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25 Cine, în adevăr, poate să mănânce şi să se bucure fără El? 26 Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie, dar celui păcătos îi dă grija să strângă şi s-adune, ca să dea(O) celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.