Babilon, sabia judecăţii lui Dumnezeu

21 Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: „Fiul omului, îndreaptă-ţi faţa spre Ierusalim, predică împotriva sanctuarelor şi profeţeşte împotriva ţării lui Israel. Spune ţării lui Israel că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva ta, şi de aceea Îmi voi scoate sabia din teacă şi-l voi tăia din tine atât pe cel drept, cât şi pe cel rău. De vreme ce sunt pe cale să tai din tine atât pe cel drept, cât şi pe cel rău, sabia Mea va ieşi din teacă împotriva tuturor făpturilor, din sud până în nord. Şi toate făpturile vor şti că Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă; ea nu se va întoarce înapoi.»

Iar tu, fiul omului, gemi! Gemi sub privirile lor cu inima zdrobită şi cu amărăciune! Când te vor întreba de ce gemi, să le răspunzi astfel: «Din pricina veştii care soseşte! Orice inimă se va descuraja şi toate mâinile vor slăbi; orice duh va leşina şi toţi genunchii vor fi ca apa. Iat-o că vine! Este foarte aproape, zice Stăpânul Domn.“

Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: „Fiul omului, profeţeşte şi spune că aşa vorbeşte Stăpânul Domn:

«O sabie, o sabie
    este ascuţită şi lustruită.
10 Este ascuţită pentru măcel
    şi lustruită ca să scânteieze ca fulgerul.

Să ne bucurăm în sceptrul fiului Meu, Iuda? Sabia nesocoteşte orice copac.[a]

11 El a dat-o să fie lustruită
    şi să poată fi ţinută în mână.
Ea este o sabie ascuţită şi lustruită
    ca să fie pusă în mâna celui ce ucide.
12 Strigă şi tânguieşte-te, fiul omului,
    căci ea este scoasă împotriva poporului Meu
        şi împotriva tuturor prinţilor lui Israel;
ei sunt daţi sabiei împreună cu poporul Meu.
    De aceea loveşte-ţi coapsa![b]

13 Poporul va fi încercat. Ce se va întâmpla dacă sceptrul pe care sabia îl nesocoteşte va fi îndepărtat?[c] zice Stăpânul Domn

14 Tu, fiul omului, profeţeşte
    şi bate din palme!
«Fie ca sabia să lovească de două ori,
    ba chiar de trei ori.
Este o sabie pentru prăpăd,
    pentru un mare prăpăd,
        o sabie care îi împresoară!
15 Pentru ca inimile să se descurajeze
    şi mulţi să se poticnească,
am pus sabia pentru înjunghiere[d]
    la toate porţile lor.
Ah, ea este făcută să scânteieze ca fulgerul
    şi este lustruită pentru măcel!
16 Sabie, loveşte în dreapta,
    taie în stânga
        sau oriunde îţi este îndreptat tăişul!
17 Iar Eu voi bate din palme
    şi-Mi voi potoli furia!»
        Eu, Domnul, am vorbit!“

18 Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: 19 „Fiul omului, hotărăşte două drumuri pe care să vină sabia împăratului Babilonului. Amândouă să iasă din aceeaşi ţară. Apoi fă un semn; fă-l la răscrucea drumului spre cetate. 20 Să faci în aşa fel încât unul din drumurile pe care trebuie să vină sabia să treacă prin Raba amoniţilor, iar celălalt – prin Iuda, prin fortificaţiile Ierusalimului. 21 Căci împăratul Babilonului s-a oprit la răscrucea celor două drumuri ca să afle prin ghicit ce trebuie să facă. El scutură săgeţile, întreabă terafimii[e] şi cercetează ficatul. 22 În mâna lui dreaptă stă sorţul pentru Ierusalim, ca să pregătească berbecii de fier, să dea ordin să înceapă măcelul, să scoată strigăte de război, să pregătească berbecii de fier împotriva porţilor, să înalţe rampe de asalt şi să zidească întărituri. 23 Dar cei care şi-au încălcat jurămintele pe care i le-au făcut vor crede că ceea ce s-a ghicit nu este decât deşertăciune. El însă le va ţine minte vina aceasta şi îi va prinde.

24 De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Pentru că v-aţi făcut vina de pomină, descoperindu-vă nelegiuirile şi lăsând astfel să vi se vadă păcatele în toate faptele voastre, pentru că aţi făcut aceasta, veţi fi prinşi.

25 Cât despre tine, păgân şi ticălos prinţ al lui Israel, căruia ţi-a venit ziua, vremea pedepsei finale, 26 aşa vorbeşte Stăpânul Domn: ‘Să i se îndepărteze turbanul! Să i se dea jos coroana! Nimic nu va mai fi la fel. Cel smerit va fi înălţat, iar cel înălţat va fi smerit. 27 Ruină! Da, ruină! O ruină voi face din el! O ruină cum n-a mai fost vreodată. Şi aceasta până[f] va veni cel care are dreptul asupra lui; lui îl voi da!’»

28 Iar tu, fiul omului, profeţeşte şi spune că aşa vorbeşte Stăpânul Domn drept răspuns la batjocurile amoniţilor:

«O sabie, o sabie
    este pregătită pentru măcel,
este lustruită ca să devoreze
    şi să scânteieze ca fulgerul.
29 În ciuda vedeniilor mincinoase despre tine,
    în ciuda oracolelor înşelătoare cu privire la tine,
vei fi pusă la gâtul
    acelor ticăloşi care vor fi ucişi,
cărora le-a sosit ziua
    şi a căror vreme a pedepsei a ajuns la culme.
30 Bagă sabia înapoi în teacă!
În locul în care ai fost făurită,
    în ţara ta de origine,
        acolo te voi judeca.
31 Îmi voi revărsa peste tine indignarea
    şi voi sufla peste tine cu focul furiei Mele.
Te voi da pe mâna barbarilor,
    a celor ce sunt pricepuţi să distrugă.
32 Vei cădea pradă focului,
    sângele tău va fi vărsat în mijlocul ţării
şi nu vei mai fi pomenită,
    căci Eu, Domnul, am vorbit!»“

Footnotes

  1. Ezechiel 21:10 Sensul în ebraică al ultimelor două propoziţii este nesigur; sau: Să nu ne bucurăm! Sceptrul, fiul meu! El nesocoteşte orice copac.
  2. Ezechiel 21:12 Semn de mare suferinţă şi întristare
  3. Ezechiel 21:13 Sensul versetului în ebraică este nesigur
  4. Ezechiel 21:15 Sensul în ebraică al acestei expresii este nesigur
  5. Ezechiel 21:21 Idoli ai casei, aşa cum erau penaţii în mitologia etruscă şi romană
  6. Ezechiel 21:27 Sau: din el! Nu va fi restaurat până

21 Şi Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului(A), întoarce-ţi faţa spre Ierusalim şi vorbeşte(B) împotriva locurilor sfinte, proroceşte împotriva ţării lui Israel! Spune ţării lui Israel: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Iată, am necaz pe tine, Îmi voi trage sabia din teacă şi voi nimici cu desăvârşire în mijlocul tău pe cel neprihănit(C) şi pe cel rău. Pentru că vreau să nimicesc cu desăvârşire din mijlocul tău pe cel neprihănit şi pe cel rău, sabia Mea va ieşi din teacă, pentru ca să lovească orice făptură, de la(D) miazăzi până la miazănoapte. Şi orice făptură va şti că Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă, şi nu(E) se va mai întoarce înapoi în ea. Şi tu, fiul omului, gemi(F)! Cu rărunchii zdrobiţi şi cu amărăciunea în suflet, gemi sub privirile lor!»’ Şi, dacă te vor întreba: ‘Pentru ce gemi?’ să răspunzi: ‘Pentru că vine o veste’… Când va veni, toate inimile se vor înspăimânta, toate mâinile(G) vor slăbi, toate sufletele se vor mâhni şi toţi genunchii se vor topi ca apa!… Iată că vine, a sosit, zice Domnul, Dumnezeu!” Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, proroceşte şi spune: ‘Aşa vorbeşte Domnul’. Zi: ‘Sabia, da, sabia(H) este ascuţită şi lustruită. 10 Este ascuţită pentru măcel şi lustruită ca să lucească!… O, sabie, tu tai toiagul de cârmuire al fiului meu, care nesocoteşte orice lemn… 11 A dat-o la lustruit ca s-o apuce cu mâna; este ascuţită sabia şi lustruită ca să înarmeze mâna celui ce(I) măcelăreşte. 12 Strigă şi vaită-te, fiul omului! Căci este scoasă împotriva poporului Meu, împotriva tuturor voievozilor lui Israel, care sunt daţi pradă sabiei împreună cu poporul Meu; de aceea, bate-te(J) pe coapsă! 13 Da, încercarea(K) s-a făcut. Şi ce va fi dacă toiagul acesta de cârmuire, care nesocoteşte totul, va fi(L) nimicit?’ ” zice Domnul, Dumnezeu! 14 „Şi tu, fiul omului, proroceşte şi bate(M) din mâini! Loviturile sabiei să fie îndoite, întreite! Este sabia de măcel, sabia măcelului celui mare, care îi urmăreşte(N) de toate părţile. 15 Ca să arunc groaza în inimi, ca să înmulţesc pe cei loviţi, de aceea am tras sabia, ameninţându-i la toate porţile lor. Vai, e făcută(O) să fulgere şi ascuţită pentru măcel! 16 Strânge-ţi(P) puterile, sabie, întoarce-te la dreapta! Aşază-te, întoarce-te la stânga! Îndreaptă-ţi ascuţişul în toate părţile! 17 Şi Eu voi bate(Q) din mâini de bucurie şi Îmi voi(R) potoli urgia. Eu, Domnul, vorbesc!” 18 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 19 „Fiul omului, croieşte-ţi două drumuri pe unde să treacă sabia împăratului Babilonului! Amândouă trebuie să iasă din aceeaşi ţară. Fă un semn pe drum, fă-l la începutul drumului care duce într-o cetate. 20 Să faci unul din aceste drumuri aşa ca sabia să vină la Raba(S), cetatea copiilor lui Amon, şi pe celălalt, aşa ca sabia să vină în Iuda, la Ierusalim, cetatea întărită. 21 Căci împăratul Babilonului stă la răscruce, la capătul celor două drumuri, ca să dea cu bobii; el scutură săgeţile, întreabă terafimii şi cercetează ficatul. 22 Sorţul care este în dreapta lui înseamnă Ierusalimul, unde vor trebui să ridice berbeci, să dea poruncă pentru măcel şi să scoată strigăte(T) de război; vor ridica berbeci(U) împotriva porţilor, vor ridica întărituri şi vor face şanţuri de apărare. 23 Copiii lui Israel nu văd în aceasta decât nişte vrăjitorii deşarte, ei care au făcut jurăminte(V) mincinoase. Dar împăratul Babilonului îşi aduce aminte de nelegiuirea lor, aşa că vor fi prinşi.” 24 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pentru că vă făliţi cu nelegiuirea voastră, vădindu-vă fărădelegile, arătându-vă păcatele în toate faptele voastre; pentru că vă făliţi cu ele, veţi fi prinşi de mâna lui! 25 Şi tu, domn(W) nelegiuit, gata să fii ucis, domn al lui Israel, a cărui zi(X) vine tocmai când nelegiuirea este la culme! 26 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘La o parte cu mitra, jos cununa împărătească! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va(Y) fi înălţat şi ce este înălţat va fi plecat! 27 Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi(Z) da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea şi în mâna căruia o voi încredinţa.’ 28 Şi tu, fiul omului, proroceşte şi spune: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu, despre copiii lui Amon(AA) şi despre ocara lor. Spune: «Sabia, da, sabia(AB) este scoasă pentru măcel; este lustruită pentru nimicire, ca să lucească! 29 În mijlocul vedeniilor(AC) cu care te înşală ei şi în mijlocul prorociilor mincinoase pe care ţi le fac ei, te vor face să cazi între trupurile moarte ale celor răi, a căror(AD) zi vine tocmai când nelegiuirea lor este la culme. 30 Bagă-ţi sabia(AE) înapoi în teacă. În locul în care ai fost făcut, în ţara ta(AF) de naştere, te voi(AG) judeca! 31 Îmi voi vărsa(AH) mânia peste tine, voi sufla(AI) împotriva ta cu focul urgiei Mele şi te voi da în mâinile unor oameni care nu lucrează decât la nimicire. 32 Vei fi ars de foc; sângele tău va curge în mijlocul ţării! Nu-şi(AJ) vor mai aduce aminte de tine! Căci Eu, Domnul, am vorbit».’ ”