31 În anul al unsprezecelea, în ziua întâi a lunii a treia, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ² „Fiul omului, spune lui Faraon, împăratul Egiptului, şi mulţimii lui: ‘Cu cine^(A) te asemeni tu în mărimea ta?’ ³ Iată^(B) că asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzişul umbros, tulpina înaltă, iar vârful îi ajungea până la nori. ⁴ Apele^(C) îl făcuseră să crească, adâncul îl făcuse înalt, râurile lui îi scăldau răsadniţa şi îşi trimiteau pâraiele la toţi copacii de pe câmp. ⁵ De aceea, tulpina^(D) lui se înălţa deasupra tuturor copacilor de pe câmp, crengile i se înmulţiseră şi ramurile i se întindeau de mulţimea apelor care-l făcuseră să dea lăstari. ⁶ Toate păsările^(E) cerului îşi făceau cuiburi în crengile lui; toate fiarele câmpului fătau sub ramurile lui şi tot felul de neamuri multe locuiau sub umbra lui. ⁷ Era frumos prin mărimea lui, prin întinderea ramurilor lui, căci rădăcinile îi erau înfipte în ape mari. ⁸ Cedrii din grădina^(F) lui Dumnezeu nu-l întreceau, chiparoşii nu erau de asemuit cu crengile lui şi platanii nu erau ca ramurile lui; niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu era ca el în frumuseţe. ⁹ Îl făcusem atât de frumos prin mulţimea crengilor lui, că-l pizmuiau toţi copacii Edenului, care se aflau în grădina lui Dumnezeu.” ¹⁰ De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pentru că avea o tulpină aşa de înaltă, pentru că îşi înălţa^(G) vârful până la nori şi inima i se mândrea cu înălţimea lui, ¹¹ l-am dat în mâinile viteazului neamurilor, care-i va face după răutatea lui, căci l-am izgonit. ¹² Străinii, cele mai grozave^(H) popoare, l-au tăiat şi l-au lepădat. Crengile^(I) i-au căzut în munţi şi în toate văile. Ramurile i s-au sfărâmat în toate puvoaiele ţării, şi toate popoarele pământului au plecat de la umbra lui şi l-au părăsit. ¹³ Pe sfărâmăturile lui^(J) au venit şi s-au aşezat toate păsările cerului şi toate fiarele câmpului şi-au făcut culcuşul între ramurile lui, ¹⁴ ca să nu se mai îngâmfe niciunul din copacii de lângă ape cu înălţimea lor şi să nu-şi mai ridice vârful până în nori, ca să nu se mai fălească stejarii udaţi de apă cu înălţimea lor, căci toţi^(K) sunt daţi pradă morţii, în^(L) adâncimile pământului, printre copiii oamenilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă.” ¹⁵ Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „În ziua când s-a pogorât în Locuinţa morţilor, am răspândit jalea, am acoperit adâncul din pricina lui şi i-am oprit râurile; apele cele mari au fost oprite; am întristat Libanul pentru el şi toţi copacii de pe câmp s-au uscat. ¹⁶ De vuietul căderii lui am făcut să se cutremure^(M) neamurile când l-am aruncat^(N) în Locuinţa morţilor, împreună cu cei ce se pogoară în groapă, şi s-au mângâiat^(O) în adâncimile pământului toţi^(P) copacii Edenului, cei mai frumoşi şi cei mai buni copaci din Liban, toţi cei udaţi de ape. ¹⁷ S-au pogorât şi ei cu el în Locuinţa morţilor, la cei ce au pierit ucişi de sabie, ei care erau braţul lui şi locuiau^(Q) la umbra lui printre neamuri. ¹⁸ Cu^(R) cine poţi fi asemuit tu în slavă şi în mărime între copacii Edenului? Totuşi vei fi aruncat împreună cu copacii Edenului în adâncimile pământului şi vei fi^(S) culcat în mijlocul celor netăiaţi împrejur, împreună cu cei ce au pierit ucişi de sabie. Iată ce este Faraon şi toată mulţimea lui”, zice Domnul, Dumnezeu.