Circumcizia şi Paştele la Ghilgal

Când toţi regii amoriţi din partea de apus a Iordanului şi toţi regii canaaniţi de pe ţărm au auzit că Domnul a secat apele Iordanului înaintea israeliţilor până l-am traversat, li s-au înmuiat inimile şi şi-au pierdut curajul înaintea israeliţilor.

Atunci Domnul i-a poruncit lui Iosua: „Făureşte-ţi nişte cuţite de cremene şi fă din nou circumcizia israeliţilor!“ Iosua a făcut nişte cuţite de cremene şi i-a circumcis pe israeliţi la Ghivat-Haaralot[a].

Motivul pentru care el i-a circumcis, a fost următorul: toţi aceia care ieşiseră din Egipt, şi anume toţi luptătorii[b], muriseră în timpul călătoriilor prin pustie, după ieşirea din Egipt. Aceştia fuseseră circumcişi, dar poporul născut în timpul călătoriilor prin pustie, după ieşirea din Egipt, nu fusese circumcis. Israeliţii au călătorit patruzeci de ani prin pustie până când a pierit întreaga generaţie de luptători care ieşiseră din Egipt şi care nu ascultaseră de glasul Domnului. Domnul le-a jurat că nu îi va lăsa să vadă ţara despre care Domnul jurase strămoşilor lor că ne-o va da, ţară în care curge lapte şi miere. În locul acestei generaţii, El i-a ridicat pe fiii lor, fii pe care i-a circumcis Iosua. Ei erau necircumcişi pentru că nu fuseseră circumcişi în timpul călătoriilor. După ce a terminat de circumcis pe toţi cei din popor, aceştia au rămas în tabără până s-au vindecat.

Domnul i-a spus lui Iosua: „Astăzi am îndepărtat[c] de peste voi ruşinea Egiptului!“ Şi locul acela a fost numit Ghilgal[d], nume care i-a rămas până în ziua de azi.

10 Israeliţii şi-au aşezat tabăra la Ghilgal, în câmpiile Ierihonului şi au sărbătorit Paştele în seara celei de-a paisprezecea zi a lunii. 11 În prima zi după Paşte, chiar în acea zi, au mâncat din roadele ţării: azime şi grăunţe prăjite. 12 Mana a încetat la o zi după ce[e] au mâncat din roadele Canaanului, astfel că israeliţii nu au mai avut mană şi, din anul acela, s-au hrănit din roadele ţării.

Căpetenia oştirii Domnului

13 În timp ce era lângă Ierihon, Iosua şi-a ridicat privirea şi a observat un bărbat[f] care stătea înaintea lui, ţinând în mână sabia scoasă din teacă. Iosua s-a dus spre el şi l-a întrebat:

– Eşti dintre ai noştri sau dintre duşmanii noştri?

14 – Nu, a răspuns el, ci eu sunt căpetenia[g] oştirii Domnului şi tocmai am sosit.[h]

Iosua a căzut cu faţa la pământ înaintea lui, i s-a închinat şi l-a întrebat:

– Ce spune stăpânul meu robului său?

15 – Dă-ţi jos sandalele din picioare, i-a răspuns căpetenia oştirii Domnului, căci locul pe care stai este sfânt.

Şi Iosua a făcut întocmai.

Footnotes

  1. Iosua 5:3 Ghivat-Haaralot înseamnă Dealul Prepuţurilor
  2. Iosua 5:4 Cei care aveau peste douăzeci de ani la ieşirea din Egipt; şi în v. 6
  3. Iosua 5:9 Lit.: am rostogolit; joc de cuvinte cu Ghilgal
  4. Iosua 5:9 Ghilgal sună asemănător cu termenul ebraic pentru a rostogoli
  5. Iosua 5:12 Sau: din ziua în care
  6. Iosua 5:13 Sau: Bărbat
  7. Iosua 5:14 Sau: Căpetenia
  8. Iosua 5:14 TM; Unele mss TM, LXX: Sunt căpetenia [Căpetenia] oştirii Domnului şi tocmai am sosit.