² „Până când îmi veţi întrista sufletul
şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre?
³ Iată că de zece ori m-aţi batjocorit^(A).
Nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?
⁴ Dacă am păcătuit cu adevărat,
numai eu sunt răspunzător de aceasta.
⁵ Credeţi că mă puteţi lua^(B) de sus?
Credeţi că mi-aţi dovedit că sunt vinovat?
⁶ Atunci, să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte
şi mă înveleşte cu laţul Lui.
⁷ Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde;
cer dreptate, şi dreptate nu este!
⁸ Mi-a tăiat orice ieşire^(C) şi nu pot trece;
a răspândit întuneric pe cărările mele.
⁹ M-a despuiat de slava^(D) mea,
mi-a luat cununa de pe cap,
¹⁰ m-a zdrobit din toate părţile şi pier,
mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.
¹¹ S-a aprins de mânie împotriva mea,
S-a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş^(E).
¹² Oştile Lui au pornit deodată înainte,
şi-au croit drum^(F) până la mine
şi au tăbărât în jurul cortului meu.
¹³ A depărtat pe fraţii mei^(G) de la mine,
şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine.
¹⁴ Rudele mele m-au părăsit,
şi cei mai de aproape ai mei m-au uitat.
¹⁵ Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin,
în ochii lor sunt un necunoscut.
¹⁶ Chem pe robul meu, şi nu răspunde;
îl rog cu gura mea, şi degeaba.
¹⁷ Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele
şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
¹⁸ Până şi copiii^(H) mă dispreţuiesc:
dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
¹⁹ Aceia^(I) în care mă încredeam mă urăsc,
aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
²⁰ Oasele mi se ţin de piele^(J) şi de carne;
nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinţi.
²¹ Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei!
Căci mâna^(K) lui Dumnezeu m-a lovit.
²² De ce mă urmăriţi^(L) ca Dumnezeu?
Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?
²³ Oh! Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise,
să fie scrise într-o carte;
²⁴ aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier
şi cu plumb în stâncă pe vecie…
²⁵ Dar ştiu că Răscumpărătorul^[a] meu este viu
şi că Se va ridica la urmă pe pământ.
²⁶ Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne^(M),
voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
²⁷ Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor;
ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia.
Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.
²⁸ Atunci veţi zice: ‘Pentru ce-l^(N) urmăream noi?’
Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
²⁹ Temeţi-vă de sabie,
căci pedepsele date cu sabia sunt grozave!
Şi să^(O) ştiţi că este o judecată.”