Jertfele să fie fără meteahnă

17 Domnul i-a zis lui Moise: 18 „Spune-le lui Aaron, fiilor săi şi tuturor israeliţilor: «Toţi bărbaţii din casa lui Israel şi toţi străinii din Israel care vor dori să aducă o ardere de tot Domnului, fie ca jertfă pentru împlinirea jurămintelor lor, fie ca daruri de bunăvoie, 19 să ia un mascul fără meteahnă dintre vite, oi sau capre, după cum doresc şi să-l jertfească. 20 Să nu aduceţi nici o jertfă care are vreo meteahnă, pentru că nu va fi primită de la voi. 21 Când cineva va aduce Domnului o jertfă de pace[a] pentru împlinirea unui jurământ deosebit sau ca dar de bunăvoie, din cireadă sau din turmă, va trebui ca aceasta să fie desăvârşită pentru a fi primită; să nu aibă nici o meteahnă. 22 Cele oarbe, lovite, mutilate, cele care au vreo scurgere, râie sau bube pe piele să nu le jertfiţi Domnului şi să nu le puneţi pe altar ca jertfe mistuite de foc pentru Domnul. 23 Pentru un dar de bunăvoie veţi putea aduce un bou[b] sau un miel care are un mădular mai lung sau mai scurt, însă ca jertfă pentru împlinirea unui jurământ el nu va fi primit. 24 Orice animal care are vreo parte lovită, zdrobită, sfâşiată sau tăiată să nu-l jertfiţi Domnului; să nu aduceţi asemenea jertfe în ţara voastră 25 şi să nu primiţi vreun astfel de animal de la un străin pentru a-l aduce ca hrană Dumnezeului vostru; fiindcă sunt mutilate şi au meteahnă, ele nu vor fi primite de la voi.»“

Read full chapter

Footnotes

  1. Leviticul 22:21 Vezi nota de la 3:1
  2. Leviticul 22:23 Putea fi atât mascul, cât şi femelă