Promisiunea Conducătorului din Betleem

Acum însă strânge-ţi oştirea[a], fiică înconjurată de războinici[b],
    căci suntem sub asediu!
Ei îl vor lovi cu toiagul peste obraz
    pe judecătorul lui Israel!

„Dar tu, Betleeme Efrata[c],
    deşi eşti neînsemnat printre miile lui Iuda,
totuşi din tine Îmi va ieşi
    Cel Ce va fi Conducător în Israel,
Cel a Cărui origine este din vechime,
    chiar din zilele veşniciei.

De aceea El îi va abandona
    până la vremea când cea care trebuie să nască va naşte.
Apoi, rămăşiţa fraţilor Săi se va întoarce
    la israeliţi.

El se va înfăţişa şi va păstori poporul
    în puterea Domnului,
        în toată maiestatea Numelui Domnului, Dumnezeul Său.
Şi ei vor locui liniştiţi,
    căci atunci El va fi măreţ până la marginile pământului!
        El va fi pacea lor!

Când asirianul va invada ţara noastră
    şi va pătrunde în citadelele noastre[d],
vom ridica împotriva lui şapte păstori,
    chiar opt conducători.
Ei vor păstori ţara Asiriei cu sabia,
    iar ţara lui Nimrod – cu sabia scoasă din teacă[e].
El ne va izbăvi de asirian
    când acesta va invada ţara noastră
        şi va pătrunde în hotarul nostru.

Rămăşiţa lui Iacov, restaurată şi purificată

Atunci rămăşiţa lui Iacov va fi,
    în mijlocul multor popoare,
ca roua de la Domnul,
    ca ploaia măruntă de pe iarbă,
care nu aşteaptă pe nimeni
    şi care nu stă după fiii oamenilor.
Atunci rămăşiţa lui Iacov va fi printre neamuri,
    în mijlocul multor popoare,
ca leul între fiarele pădurii,
    ca un leu tânăr în turmele de oi,
care trece şi calcă în picioare,
    care sfâşie, fără ca cineva să poată izbăvi.
Mâna îţi va fi ridicată peste duşmanii tăi
    şi toţi vrăjmaşii tăi vor fi nimiciţi!

10 În ziua aceea, zice Domnul,

îţi voi nimici caii din mijlocul tău
    şi-ţi voi distruge carele,
11 îţi voi nimici cetăţile din ţară
    şi-ţi voi dărâma toate fortificaţiile,
12 îţi voi nimici vrăjitoriile din mână
    şi nu se vor mai găsi la tine oameni care ghicesc,
13 îţi voi nimici idolii
    şi stâlpii sacri din mijlocul tău
şi nu te vei mai închina
    la lucrarea mâinilor tale,
14 îţi voi dezrădăcina aşerele[f] din mijlocul tău
    şi-ţi voi nimici cetăţile.
15 Apoi, mă voi răzbuna cu mânie şi furie
    pe neamurile care nu M-au ascultat.“

Footnotes

  1. Mica 5:1 Sensul termenului ebraic este nesigur; sau: fă-ţi crestături, în semn de disperare
  2. Mica 5:1 Sau: fiică războinică (lit.: fiică plină cu războinici), posibil o aluzie la fărădelegile Ierusalimului, deoarece acelaşi termen ebraic tradus cu oştire şi cu războinică poate fi tradus şi cu bandă (de jefuitori)
  3. Mica 5:2 Efrata era regiunea în care se afla Betleemul
  4. Mica 5:5 TM; LXX: pe teritoriul nostru (vezi ultimul vers din v. 6)
  5. Mica 5:6 Sau: Nimrod – intrând pe porţile sale (lit.: Nimrod – în porţile sale)
  6. Mica 5:14 Ebr.: aşerim, simboluri din lemn ale zeiţei canaanite Aşera sau ale zeiţei Aştoret (numită în greacă Astarte), împlântate pe o înălţime, sub un copac umbros, alături de un altar; stâlpi sacri, crânguri sacre

Acum, strânge-ţi rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresuraţi! Judecătorul lui Israel este lovit(A) cu nuiaua pe obraz! Şi tu, Betleeme(B) Efrata, măcar că eşti prea mic între(C) cetăţile de căpetenie(D) ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni(E) peste Israel şi a cărui obârşie(F) se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” De aceea îi va lăsa până la vremea când va naşte cea care are să nască(G) şi rămăşiţa(H) fraţilor Săi se va întoarce la copiii lui Israel. El se va înfăţişa şi va cârmui(I) cu puterea Domnului şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său; vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit(J) până la marginile pământului. El va fi pacea(K) noastră! Când va veni asirianul în ţara noastră şi va pătrunde în palatele noastre, vom ridica împotriva lui şapte păstori şi opt căpetenii ale poporului. Ei vor pustii ţara Asiriei cu sabia şi ţara lui(L) Nimrod cu sabia scoasă din teacă. Ne va izbăvi(M) astfel de asirian când va veni în ţara noastră şi va pătrunde în ţinutul nostru. Rămăşiţa(N) lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă(O) care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă care nu se bizuie pe nimeni şi nu atârnă de copiii oamenilor. Rămăşiţa lui Iacov va fi între neamuri, în mijlocul multor popoare, ca un leu între fiarele pădurii, ca un pui de leu între turmele de oi, care, când trece, calcă în picioare şi sfâşie, şi nimeni nu poate scăpa pe altul. Ţi se va ridica mâna peste potrivnicii tăi şi toţi vrăjmaşii tăi vor fi nimiciţi! 10 „În(P) ziua aceea, zice Domnul, îţi voi nimici cu desăvârşire caii din mijlocul tău şi-ţi voi sfărâma carele; 11 voi nimici cu desăvârşire cetăţile din ţara ta şi-ţi voi surpa toate cetăţuile. 12 Voi nimici cu desăvârşire descântecele din mijlocul tău şi nu vei mai avea vrăjitori(Q); 13 voi nimici cu desăvârşire(R) idolii tăi şi stâlpii tăi idoleşti din mijlocul tău şi nu te vei mai închina(S) la lucrarea mâinilor tale; 14 voi nimici cu desăvârşire din mijlocul tău Astarteele tale şi-ţi voi dărâma idolii. 15 Îmi voi răzbuna(T) cu mânie, cu urgie, pe neamurile care n-au vrut s-asculte.”