Psalmul 38

Un psalm al lui David spre aducere-aminte

Doamne, nu mă mai mustra în mânia Ta
    şi nu mă mai disciplina în furia Ta!
Căci săgeţile Tale m-au străpuns,
    mâna Ta s-a abătut asupra mea.
Din pricina mâniei Tale, nu mai este nimic sănătos în trupul meu,
    nici un os nu mai este întreg din pricina păcatului meu.
Căci fărădelegile mele mă copleşesc, ca o povară grea;
    sunt prea grele pentru mine.

Rănile mele duhnesc, putrezesc,
    şi aceasta numai din pricina nebuniei mele.
Sunt încovoiat, peste măsură de gârbovit.
    Toată ziua umblu bocind.
Coapsele-mi sunt pline de arsuri,
    nu mai este nimic sănătos în trupul meu!
Sunt atât de slăbit şi de zdrobit!
    Mă tânguiesc din pricina suspinelor inimii mele.

Stăpâne, ştii toate dorinţele mele,
    iar suspinele mele nu-ţi sunt ascunse!
10 Mi se zbate inima, puterile mă părăsesc,
    nici chiar lumina ochilor mei nu o mai am!
11 Cei care mă iubesc, prietenii mei, nu stau aproape de rana mea,
    cei apropiaţi mie stau deoparte.
12 Cei ce caută să-mi ia viaţa îşi întind cursele;
    cei ce-mi doresc răul pun la cale sfârşitul meu
        şi în fiecare zi urzesc numai înşelătorii.

13 Eu însă nu aud, întocmai ca un surd;
    ca un mut, nu-mi deschid gura!
14 Am ajuns ca omul care nu aude
    şi a cărui gură nu mai are răspuns.
15 Totuşi nădăjduiesc în Tine, Doamne!
    Tu vei răspunde, Stăpâne, Dumnezeul meu!
16 Căci am zis: „Să nu se bucure din pricina mea,
    atunci când îmi alunecă piciorul, să nu se laude pe seama mea!“

17 Chiar acum sunt gata să mă împiedic,
    iar durerea mă însoţeşte mereu.
18 Îmi mărturisesc vina;
    păcatul meu mă frământă.
19 Duşmanii mei sunt mulţi şi plini de viaţă[a]
    şi cei ce mă urăsc fără motiv sunt fără număr.
20 Cei ce răsplătesc cu rău pentru bine
    mi se opun, când eu urmăresc binele.

21 Nu mă părăsi, Doamne!
    Dumnezeul meu, nu Te îndepărta de mine!
22 Vino degrabă în ajutorul meu,
    Stăpâne, Mântuirea mea!

Footnotes

  1. Psalmii 38:19 Sau: şi fără motiv