Psalmul 63

Un psalm al lui David compus pe când era în pustia lui Iuda

Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu!
    Te caut cu ardoare;
îmi însetează sufletul după Tine,
    îmi tânjeşte trupul după Tine
într-un pământ uscat, sterp
    şi fără apă.

Da, Te-am văzut în Lăcaşul Tău cel sfânt
    şi am privit la tăria şi la slava Ta.
Pentru că îndurarea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa,
    de aceea buzele mele Te vor lăuda.
Aşadar, Te voi binecuvânta toată viaţa mea
    şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile
Sufletul meu se satură de Tine ca de nişte bucate grase şi miezoase,
    iar gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze.
Îmi amintesc de Tine în aşternutul meu;
    în timpul străjilor nopţii[a] cuget la Tine.
Căci Tu eşti ajutorul meu,
    strig de bucurie la umbra aripilor Tale!
Sufletul meu este lipit de Tine,
    dreapta Ta mă sprijină.

Aceia care caută să-mi ia viaţa sunt sortiţi nimicirii:
    vor merge în adâncimile pământului,
10 vor fi trecuţi prin ascuţişul sabiei,
    vor fi prada şacalilor.

11 Regele însă se va bucura în Dumnezeu!
    Oricine jură pe Numele Lui se va lăuda,
        căci gura mincinoasă va fi astupată.

Footnotes

  1. Psalmii 63:6 Noaptea era împărţită în 3 străji a câte 4 ore (apus-22:00; 22:00-2:00; 2:00-răsărit); vezi Jud. 7:19; 1 Sa 11:11