Psalmul 68

Pentru dirijor. Al lui David. Un psalm. Un cântec

Când Dumnezeu Se ridică,
duşmanii Lui să fie împrăştiaţi
    şi cei ce-L urăsc să fugă dinaintea feţei Sale.
Îi risipeşti precum se risipeşte fumul;
    precum se topeşte ceara din cauza focului
        aşa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu.[a]
Cei drepţi însă se bucură,
    se veselesc înaintea lui Dumnezeu
        şi chiuie de bucurie.

Cântaţi-I lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui,
    înălţaţi-L pe Cel Ce călăreşte pe nori[b]
        şi al Cărui Nume este Domnul[c]. Veseliţi-vă înaintea Lui!
În Lăcaşul Său cel sfânt,
    Dumnezeu este tatăl orfanilor şi apărătorul văduvelor.[d]
Dumnezeu dă o familie celor însinguraţi
    şi îi conduce spre belşug[e] pe cei care sunt captivi;
        cei răzvrătiţi însă locuiesc într-un ţinut arid.

Dumnezeule, când Tu ai ieşit înaintea poporului Tău,
    când Tu ai mărşăluit prin pustie …Sela
pământul s-a cutremurat,
    cerurile au picurat
înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul Sinaiului[f],
    înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
Dumnezeule, Tu ai legănat ca daruri de bunăvoie ploile;
    Tu Ţi-ai pregătit astfel moştenirea istovită.
10 Poporul Tău a locuit-o din nou;
    Tu ai pregătit bunătăţile Tale pentru cel sărman, Dumnezeule!

11 Stăpânul a vorbit,
    iar purtătoarele de veşti s-au făcut o armată mare:
12 „Regii oştirilor au fugit în mare grabă,
    iar cel rămas acasă a împărţit prada.[g]
13 Chiar în timp ce voi vă odihniţi la stâne[h]
    aripile porumbelului sunt acoperite cu argint
        şi penele lui cu aur sclipitor.“
14 Când i-a risipit Atotputernicul[i] pe regi,
    parcă ningea în Ţalmon.

15 Munţii Başan sunt munţi maiestuoşi,
    munţii Başan sunt munţi cu multe piscuri.
16 Munţi cu multe piscuri, de ce invidiaţi
    muntele unde Îi place lui Dumnezeu să locuiască?
        Cu siguranţă Domnul locuieşte acolo pe vecie.
17 Carele lui Dumnezeu sunt cu miile şi cu miile de mii.
    Stăpânul vine în ele din Sinai, în Lăcaşul Lui cel sfânt.
18 Când Te-ai suit în înălţime, ai luat în sclavie captivitatea;
    ai luat daruri pentru[j] oameni,
chiar şi pentru cei răzvrătiţi,
    ca ei, Doamne Dumnezeule[k], să locuiască acolo.

19 Binecuvântat să fie Stăpânul, Care ne poartă poverile zi de zi,
    Dumnezeul mântuirii noastre.Sela
20 Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al izbăvirilor.
    De la Stăpânul Domn vine scăparea de moarte.

21 Cu siguranţă Dumnezeu va zdrobi capul duşmanilor Săi,
    creştetul celor ce umblă în nelegiuirile lor.
22 Stăpânul zice: „Îi voi aduce înapoi din Başan,
    îi voi aduce înapoi din adâncurile mării,
23 ca să-ţi scufunzi picioarele în sânge,
    iar limba câinilor tăi să-şi ia partea din duşmanii tăi.“
24 Dumnezeule, ei privesc procesiunea intrării Tale,
    a intrării Dumnezeului meu, a Împăratului meu, în Lăcaşul cel sfânt.
25 În faţă merg cântăreţii, urmaţi de cei cu instrumente,
    iar în centru sunt fetele cu tamburine.
26 Binecuvântaţi-L pe Dumnezeu în adunare,
    pe Domnul – la izvoarele[l] lui Israel!
27 Acolo se află şi tânărul Beniamin, conducătorul lor,
    căpeteniile lui Iuda cu mulţimile lor,
        căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali.

28 Învredniceşte-Te cu tărie, Dumnezeule,[m]
    arată-ne puterea Ta, Dumnezeule, aşa cum ai făcut şi înainte pentru noi!
29 Din pricina Templului Tău de la Ierusalim,
    regii Îţi vor aduce daruri.
30 Mustră fiara dintre trestii,
    cireada de tauri dintre viţeii popoarelor,
care calcă în picioare bucăţile de argint!
    Împrăştie popoarele care-şi găsesc plăcerea în război![n]
31 Ambasadori vor veni din Egipt;
    Cuş[o] va alerga cu mâinile întinse[p] spre Dumnezeu.

32 Regate ale pământului, cântaţi-I lui Dumnezeu,
    lăudaţi-L pe Stăpânul,Sela
33 pe Cel Ce călăreşte în ceruri, în cerurile veşnice!
    Iată, El face cu glasul Său un vuiet puternic!
34 Proclamaţi puterea lui Dumnezeu,
    a Cărui maiestate este peste Israel
        şi a Cărui putere este în ceruri.
35 Dumnezeule, Tu eşti înfricoşător în Sfântul Tău Lăcaş;
    Dumnezeul lui Israel, chiar El dă putere şi tărie poporului!

Binecuvântat să fie Dumnezeu!

Footnotes

  1. Psalmii 68:2 Sau: Să Se ridice Dumnezeu! Să-I fie împrăştiaţi duşmanii! / Să-I fugă dinainte vrăjmaşii! / Risipeşte-i precum se risipeşte fumul! / Precum se topeşte ceara din cauza focului, / aşa să piară cei răi dinaintea lui Dumnezeu!
  2. Psalmii 68:4 Sau: Lui! Pregătiţi calea pentru Cel Ce călăreşte prin pustie
  3. Psalmii 68:4 Ebr.: YAH, o formă prescurtată a tetragramei divine YHWH, formă care apare în componenţa multor nume ebraice, precum şi în multe locuri din cartea Psalmilor
  4. Psalmii 68:5 Dumnezeu este comparat aici cu un rege care stă pe tron în palatul său, unde face dreptate şi-i sprijină pe cei oropsiţi
  5. Psalmii 68:6 Sau: cântând
  6. Psalmii 68:8 Sau: au picurat / înaintea lui Dumnezeu – / , chiar şi Sinaiul / – înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
  7. Psalmii 68:12 Sensul versului în ebraică este nesigur; sau: femeile rămase acasă au împărţit prada
  8. Psalmii 68:13 Sau: focuri (ale unor sate sau tabere); sensul termenului ebraic este nesigur
  9. Psalmii 68:14 Ebr.: Şadai
  10. Psalmii 68:18 Sau: de la; sau printre
  11. Psalmii 68:18 Sau: ca Domnul Dumnezeu
  12. Psalmii 68:26 Sau: cei care sunteţi din fântâna lui Israel, adică cei care sunt israeliţi, provenind din Iacov; sau: în adunarea lui Israel
  13. Psalmii 68:28 Multe mss TM, LXX, Siriacă; cele mai multe mss TM: Dumnezeu te-a învrednicit cu tărie
  14. Psalmii 68:30 Sensul în ebraică al versetului este nesigur
  15. Psalmii 68:31 Regiunea Nilului Superior; Etiopia şi teritoriile învecinate
  16. Psalmii 68:31 Lit.: îşi va grăbi mâinile, în sensul aducerii unui tribut, în sensul supunerii