Add parallel Print Page Options

Orbirea lui Israel

11 Întreb dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi(A) eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a(B) cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: „Doamne(C), pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur şi caută să-mi ia viaţa?” Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am(D) păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.” Tot aşa(E), şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har. Şi dacă(F) este prin har, atunci nu mai este prin fapte, altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har, altminteri, fapta n-ar mai fi faptă. Deci, ce urmează? Că Israel(G) n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat, pe când ceilalţi au fost împietriţi, după cum este scris: „Dumnezeu(H) le-a dat un duh de adormire, ochi(I) ca să nu vadă şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi”. Şi David zice: „Masa lor să(J) li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire. 10 (K) li se întunece ochii ca să nu vadă şi spinarea să le-o ţii mereu gârbovită.”

Înştiinţarea neamurilor

11 Întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin(L) alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; 12 dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? 13 V-o spun vouă, neamurilor, întrucât sunt(M) apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea, 14 şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să(N) mântuiesc pe unii din ei. 15 Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi? 16 Iar dacă cele dintâi roade(O) sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte. 17 Iar dacă unele(P) din ramuri au fost tăiate şi dacă tu(Q), care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, 18 nu(R) te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. 19 Dar vei zice: ‘Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu’. 20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu(S) te îngâmfa dar, ci teme-te(T)! 21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. 22 Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă(U) nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi(V) tu. 23 Şi chiar ei, dacă(W) nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi. 24 Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti în măslinul lor?

Tot Israelul va fi mântuit

25 Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi(X), nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire(Y) care va ţinea până(Z) va intra numărul deplin al neamurilor. 26 Şi atunci, tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ‘Izbăvitorul va veni(AA) din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. 27 Acesta(AB) va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.’ 28 În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi(AC) din pricina părinţilor lor. 29 Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută(AD). 30 După cum voi odinioară(AE) n-aţi ascultat de Dumnezeu şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, 31 tot aşa, ei, acum, n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare. 32 Fiindcă Dumnezeu(AF) a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. 33 O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât(AG) de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese(AH) sunt căile Lui! 34 Şi în adevăr(AI), cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine(AJ) a fost sfetnicul Lui? 35 Cine(AK) I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” 36 Din El(AL), prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui(AM) să fie slava în veci! Amin.