O profeţie. Cuvântul Domnului spus lui Israel prin Maleahi[a].

Întâietatea lui Iacov

„V-am iubit! zice Domnul.

Dar voi întrebaţi: «Cum ne-ai iubit?»

N-a fost Esau fratele lui Iacov? zice Domnul. Şi totuşi pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât! I-am prefăcut munţii într-o pustietate, iar moştenirea lui am dat-o şacalilor din pustie.

Dacă cei din Edom ar zice: «Suntem doborâţi, dar ne vom întoarce şi vom rezidi ruinele!», atunci aşa vorbeşte Domnul Oştirilor[b]: «Ceea ce vor rezidi ei, voi dărâma Eu! Şi vor fi numiţi: ‘Teritoriul Răutăţii’, ‘Poporul pe care Domnul este indignat pentru totdeauna’.

Veţi vedea lucrul acesta cu ochii voştri şi veţi zice: ‘Mare este Domnul, până şi dincolo de hotarele lui Israel!’»“

Un cuvânt de mustrare pentru preoţi

„Un fiu îl cinsteşte pe tatăl său şi un sclav dă cinste stăpânului său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Şi dacă sunt Stăpân, unde este teama faţă de Mine? vă spune Domnul Oştirilor vouă, preoţilor, care dispreţuiţi Numele Meu.

Voi însă spuneţi: «Cum Ţi-am dispreţuit noi Numele?»

Aducând pe altarul Meu hrană pângărită!

Dar voi întrebaţi: «Cum Te-am pângărit[c]

Spunând că masa Domnului este de dispreţuit[d]! Când aduceţi ca jertfă animale oarbe, nu este acesta un lucru rău? Iar când aduceţi animale şchioape sau bolnave, nu este acesta un lucru rău?[e] Încearcă să-i aduci astfel de daruri guvernatorului tău! Va fi el oare mulţumit de tine? Te va lua el în seamă? zice Domnul Oştirilor.“

Şi acum, imploraţi-L pe Dumnezeu să-Şi arate bunăvoinţa faţă de noi! „Vă va lua El în seamă de vreme ce mâinile voastre aduc astfel de daruri?[f]“, zice Domnul Oştirilor.

10 „O, de ar închide careva dintre voi porţile Templului, ca să nu mai aprindeţi degeaba focul pe altarul Meu! Nu-Mi găsesc nici o plăcere în voi, zice Domnul Oştirilor, şi nu voi accepta nici un dar din mâinile voastre! 11 Căci de la răsăritul soarelui şi până la asfinţitul lui[g] Numele Meu este mare printre neamuri! Şi în orice loc se arde tămâie în cinstea Numelui Meu, şi se aduc daruri curate, căci Numele Meu este[h] mare printre neamuri, zice Domnul Oştirilor. 12 Dar voi Îl profanaţi spunând: «Masa Stăpânului este pângărită şi rodul ei este o hrană de dispreţuit![i]» 13 Voi ziceţi: «Ce osteneală!» şi vă strâmbaţi la ea[j], zice Domnul Oştirilor. Apoi aduceţi ce este furat, şchiop sau bolnav! Da, astfel de daruri aduceţi! Să le primesc Eu din mâinile voastre? zice Domnul. 14 Blestemat să fie înşelătorul care are în turma sa un mascul sănătos şi care, deşi jură că-l va aduce pe acesta, totuşi îl jertfeşte Stăpânului pe cel cu meteahnă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul Oştirilor, şi Numele Meu este de temut printre neamuri!“

Footnotes

  1. Maleahi 1:1 Sau: prin mesagerul Meu
  2. Maleahi 1:4 Ebr.: YHWH Ţevaot. Termenul ebraic pentru oştiri se poate referi: (1) la oştirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9 – v. 10 în TM); (2) la corpurile cereşti (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2); probabil acest titlu face referire la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers; peste tot în carte
  3. Maleahi 1:7 TM; LXX: am pângărit-o
  4. Maleahi 1:7 În sensul că nu contează ce fel de jertfă este adusă pe altar (vezi prima parte a v. 7)
  5. Maleahi 1:8 Vezi Lev. 22:17-25
  6. Maleahi 1:9 Sau: noi! Vina este a voastră! Vă va lua El în seamă?
  7. Maleahi 1:11 Sau: de la un capăt al pământului şi până la celălalt
  8. Maleahi 1:11 Verbele din acest verset pot fi redate şi la timpul viitor: va fi, se va arde, se vor aduce, va fi, în TM verbul fiind fie omis, fie la modul participiu
  9. Maleahi 1:12 Sau: Masa Stăpânului poate fi pângărită şi rodul ei poate fi o hrană de dispreţuit!
  10. Maleahi 1:13 Sau: la El

Prorocia, Cuvântul Domnului, către Israel, prin Maleahi: „V-am(A) iubit, zice Domnul! Şi voi ziceţi: ‘Cu ce ne-ai iubit?’ Nu este Esau frate cu Iacov? zice Domnul; totuşi am iubit pe Iacov(B) şi am urât pe Esau, i-am prefăcut munţii(C) într-o pustietate şi moştenirea lui am dat-o şacalilor din pustie. Iar dacă ar zice Edomul: ‘Suntem nimiciţi, dar vom ridica iarăşi dărâmăturile!’ aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Să zidească ei, căci Eu voi surpa, şi se vor numi: ‘Ţara răutăţii’, şi ‘Poporul pe care S-a mâniat Domnul pentru totdeauna’! Veţi vedea cu ochii voştri lucrul acesta şi veţi zice: ‘Mare(D) este Domnul dincolo de hotarele lui Israel!’ Un fiu cinsteşte(E) pe tatăl său şi o slugă, pe stăpânul său. Dacă sunt Tată(F), unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, care nesocotiţi Numele Meu şi care ziceţi(G): ‘Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?’ Prin faptul că aduceţi pe altarul Meu bucate(H) necurate! Şi dacă ziceţi: ‘Cu ce Te-am spurcat?’ Prin faptul că aţi zis: ‘Masa Domnului este de(I) dispreţuit!’ Când aduceţi(J) ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceţi una şchioapă sau beteagă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ţine el seama(K) de ea? zice Domnul oştirilor. ‘Şi acum, vă rog, rugaţi-vă lui Dumnezeu să aibă milă de noi!’ Vă va primi El cu bunăvoinţă când mâinile voastre fac(L) astfel de lucruri? zice Domnul oştirilor. 10 Cine din voi va închide porţile ca să n-aprindeţi(M) degeaba focul pe altarul Meu? N-am nicio plăcere de voi, zice Domnul oştirilor, şi darurile de mâncare(N) din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute! 11 Căci de la răsăritul(O) soarelui până la asfinţit, Numele Meu este mare(P) între neamuri şi pretutindeni(Q) se arde tămâie(R) în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate, căci mare(S) este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oştirilor. 12 Dar voi îl pângăriţi prin faptul că ziceţi: ‘Masa Domnului(T) este spurcată şi ce aduce ea este o mâncare de dispreţuit!’ 13 Voi ziceţi: ‘Ce mai osteneală!’ şi o dispreţuiţi, zice Domnul oştirilor, şi aduceţi ce este furat, şchiop sau beteag – iată darurile de mâncare pe care le aduceţi! Pot Eu(U) să le primesc din mâinile voastre? zice Domnul. 14 Nu! Blestemat(V) să fie înşelătorul care are în turma lui o vită de parte bărbătească, şi totuşi juruieşte şi jertfeşte Domnului o vită beteagă! Căci Eu sunt(W) un Împărat mare, zice Domnul oştirilor, şi Numele Meu este înfricoşat printre neamuri.